“The best help we can offer the youth of today is to prepare them for tomorrow” ― Mark W. Boye
Fiecare pas înainte reprezintă la propriu un strigăt de ajutor, dar în același timp, un pas ce m-ar putea duce mai aproape de ceea ce mi-aș dori să realizez. Aflată într-o situație dificilă din cauza banilor, fac apel aproape disperat către oamenii de afaceri, autorități și organe de conducere ale statului, direcții, reprezentanțe, etc.
Cum ar fi să fii printre cei mai buni elevi, studenți?…Cum ar fi să reușești indiferent de circumstanțe?…Până aici nimic deosebit, mulți reușesc. Însă dorința de a avea un viitor mai bun, de a face cu adevărat ceva de folos mie dar și societății, dar și ceva care-mi place și care mi-ar permite să-mi căștig existența sunt căile care-mi ghidează mereu pașii. Tot aceste motive servest drept temelie pentru realizările mele de până acum.
Povestea care mi-a lasat o pată mai sumbră asupra gândurilor mele legate de viitor a început acum 10-11 ani când au apărut primele simptome ale Ataxiei Friedreich, boală de care am aflat de curând că sufăr. Însă cu toate astea, chiar dacă mergeam anevoios, chiar dacă uneori necesitam un însoțitor până la universitate, chiar dacă era dificil pentru mine să ies la tablă, chiar dacă mai cădeam pe scări, niciodată nu am dat înapoi, sperând să am o carieră care să îmi asigure cât de cât un trai mai decent. Însă după absolvire realitatea crudă a venit ca un duș rece, ușile pentru majoritatea persoanelor cu dizabilități sunt închise, strigătul meu pentru a avea un loc de muncă care să-mi permită să profesez, să-mi demonstrez capacitățile și aptitudinile, era în vag. Fiecare încercare a mea se solda cu un răspuns negativ, discriminatoriu pe alocuri.
Acest lucru mi-a semnat penibila sentință „ALOCAȚIE”, alocația devenind unica sursă de venit pentru un bolnav ce necesită pe lângă diete, o groază de terapii, tratament de întreținere și drumuri în Belgia la doctor. Tot acest șir de motive invocate mai sus, dar și cel de a duce o viață mai idependentă, pe cât posibil, aflând de la alții că în țările din Europa persoanele cu handicap sunt pe deplin integrați în societate, că accesul acestora nu este limitat, dar și din ce am vazut eu în scurtele „escapade” făcute în Belgia, m-au făcut să-mi doresc să mai încerc o dată…refuz să-mi pun lacăt creierului meu, să-mi îngrop viitorul, să stau cu mâinile în sân așteptând să treacă încă o lună ca să primesc niște banuți care nu ajung decât pentru a achita o parte din facturile lunare.
Următorul pas pe care aș dori să-l fac spre o carieră care mi-ar oferi un viitor mai bun se rezumă la un curs de contabilitate la AAT (AAT Accounting Courses) din Marea Britanie, optând pentru un curs la distanță.
Îmi doresc să fac acest curs pentru că sunt sigură că o să-mi aducă oportunități noi de carieră și o să mă ajute pe mine personal să-mi cultiv nivelul de educație și cultură.
Vin cu respect deplin a vă ruga să nu rămâneți indiferenți, fiecare bănuț contează!!! Nr meu de contact este 069210810 – Irina.
Conturi de donații deschise la VICTORIABANK:
(EURO) MD89VI000000022333179978
(DOLARI, $) MD66VI000000022334179977
(LEI, MDL) 22335179976