Să urlu…
…vreau să urlu…să țip cât mă ține gura și plămânii…să strig încât să se audă în munți…și chiar aș face-o dacă m-aș simți mai bine…dar nu, pentru că înțeleg că acest lucru e egal cu momentul în care oamenii beau încercând să uite de probleme, greutăți și durere, încercând să-și înece amarul fără a se gândi la consecințe și la cei ce le sunt alături chiar dacă nu-i văd în acel moment…
Aleg să rămân lucidă, tocmai din acest motiv șterg de pe listă alcoolul, l-am șters din totdeauna chiar dacă nici nu a fost prezent vreodată…șterg orice tip de „călătorie” prin nori, orice tip de cai „verzi pe pereți”, orice ar fi legat de acestea chiar dacă niciodată nu au fost pe lista mea „TO DO”…din totdeauna am ales să fiu eu, chiar dacă au fost factori de influiență care cu voință sau fară m-au mai cizelat pe alocuri sau m-au băgat în ceață făcâdu-mă să uit cine sunt și către ce vreau să mă îndrept de fapt…
Nu sunt pesimistă sau depresivă, doar că uneori oricare dintre noi avem nevoie de un „update”, de o cădere…nu, nevoie e prea mult spus, doar că astfel de momente ni se întâmplă tuturor și nu e nimic anormal aici…
28, aproape 29…wow! Nu, nu e wow, e trist…trist pentru că sunt ani în care am trecut ca o stafie, una care chiar dacă nu a speriat – s-a lăsat speriată, una care chiar dacă nu a bântuit – s-a lăsat bântuită…una care deși nu zbura – a zburat mereu, una care deși nu lumina în întuneric – a încercat să lumineze mereu…
28, 29…sunt doar cifre dintr-un ciclu care va mai continua încă…dar dacă m-aș opri pentru o clipă ca să privesc prin oglinda retrovizoare mi-aș provoca durere…
Ce am obținut până astăzi??? Nimic… La 28 probabil fetele, multe dintre ele, sunt trase de poală și alintate de dulceața cuvântului „mamă”, își petrec soții la serviciu așa încât seara să-i aștepte în prag ca să-și amintească cât se iubesc…au un loc de muncă pentru care dimineața se trezesc la 5 ca să le reușească pe toate…nimicul meu continuă mereu să fie golit de ea…ea răpindu-mi zi de zi câte ceva și în loc să aprindă vise în mine, le stinge încet…
Simt în mine o luptă aprigă între nimic și foarte multe, pentru că oricât nu m-aș simți de doborâtă și de goală, mă simt și iubită…o luptă între ură și iubire…una care mă face confuză, care mă trimite în extreme, una care îmi testează limitele…
O urăsc dar îi și mulțumesc, o urăsc pentru că asemeni unui hoț mi-a furat aproape totul, mi-a micșorat șansele de a-mi crea o familie, o carieră, un viitor frumos…dar aleg să nu privesc în spate și să rămân blocată în trecut, aleg să trăiesc clipa, să mă bucur de fiecare moment petrecut aici, aleg să iubesc necondiționat în fiecare secundă…aleg să trăiesc nu doar să fiu vie, aleg să găsesc totul în nimic…
( răsfoind printre fișiere)