Creare website

De Crăciun devenim mai buni…

Prin venirea și plecarea soarelui se trec zilele, săptămânele, anii… ca valurile râurilor zilele și nopțile se scurg necontenit. Lumea îmbătată de băutura amețitoare a rătăcirii și a numeroaselor ocupații nici nu realizează cum și când se scurge cristalele de nisip din clepsidra vieții… doar câteva zile din an formează acel segment  care ne mai arată diferența dintre atunci „x” și atunci „y” și care fac anii memorabili.

Una din zilele remarcante ale anului este magica sărbătoare a Crăciunului. Crăciunul sau Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o zi plină de famec, de magie, de feerie… Perioada Crăciunului e cea care reunește familii adunând în jurul mesei mic și mare… face patul de lângă sobă parcă mai încăpător ca oricând, astfel încât toți își găsesc un locușor pentru a asculta poveștile celui mai încercat de vremi, de greutăți, celui mai înțelept, celui mai nins, celui mai cel dintre toți, povești spuse de fiecare dată cu o sensibilitate aparte și cu o atracție specială, povești care chiar dacă au un nucleu deja cunoscut sunt mereu decorate cu detalii noi și dulci, care le fac de fiecare dată mai apetisante. Și apoi, Crăciun fără povești la gura sobei, fără miros de brad, fără colinde, clinchete de zurgălăi și semănături, fără trosnete de lemne în vatră, fără sarmale la cuptor și fără familie alături oare e posibil?!

În ziua de Crăciun, când în aer plutesc mii de mirosuri îmbietoare, când aidoma sărbătorii ne ademenește pe toți precum florile de tei pe harnicile albine, magie este cuvântul care domină atmosfera, care face un perfect tandem între Nord și Sud, între Est și Vest, unificând zone, reunind oameni, caractere…

Cu ocazia acestei sărbători oamenii își dăruiesc nu doar cadouri, ci își împart și vorbe bune, și se spune că devin mai buni. Ajunul Crăciunului, de fapt seara din ajun este unică, plină de valoare incontestabilă, este seara în care  Cel de Sus parcă presoară peste noi pământenii praf de stele menită să ne facă luminoși, să ne înfrumusețească chipul și sufletul, să ne facă blânzi și milostivi.

Nașterea lui Iisus este prevestită de colinde, sunete de clopoței, de chipuri de copii care renasc în majoritatea oamenilor, de miros de mere, nuci, bomboane… de leru-i ler.

În dimineața de Crăciun tradiția spune că oamenii își împart cele mai alese cuvinte urându-și sănătate, împliniri și prosperitate, urări însoțite de aruncarea grâului peste stapânii casei, această datină reprezinta „semănătoare” sau „sorcova”. Grâul este simbolul vieții, prosperității, bunăstării, nu în zadar este folosit alături de acele frumoase cuvinte.
Dacă  oamenii ar fi mai buni, ar putea atige cerul cu mana, în fiecare suflet ar străluci o stea, fiecare brad ar strânge magia în jurul sau… fiecare vis ar deveni realitate, practic un cadou de la noi pentru voi. E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea Nașterii Mântuitorului cuprinde sufletele și le înnobilează.

Craciun Fericit!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *