Creare website

Aripi înălțate – MULȚUMESC femeilor democrate!!!

Impulsionată de Everestul de emoții profunde care m-au aruncat în brațele speranței iarași, emoții pe care le-am trăit alături de oamenii milostivi de la Târgul Cozonacilor, am hotărât să scriu iarăși, să împărtășesc vouă, cititorilor, frumosul de care am avut parte.

Târgul Cozonacilor este un eveniment gândit și pus la cale de către  Organizaţia din Chişinău a Femeilor din Partidul Democrat în frunte cu candidatul la Primăria Capitalei, Monica Babuc, pentru susținerea celor în situații de impas, situații-limită, dar și pentru readucerea zâmbetului pe fețele lor.

Anul acesta, la cea de-a III-a ediție a acestui târg, am  avut grandioasa bucurie să aflu că sunt protagonista, subiectul acestui eveniment, acel centru în jurul căruia și pentru care mișună totul în jur. M-am simțit atât de bine cu atâția oameni frumoși alături, frumoși nu doar la chip, dar mai ales la suflet, oameni care au demonstrat temeinicia și desăvârșirea omeniei.

Oamenii prezenți la târg, simpli trecători, simpatizanți și membri ai Partidului Democrat, mi-au reîncărcat bateriile celei mai bune arme în lupta cu greutățile – zâmbetul, mi-au fortificat zidul credinței, mi-au înmulțit speranțele într-un viitor frumos și prosper, iar cel mai important, m-au ajutat să fac posibil acel mare pas spre cel mai bun „prieten” al nostru, al tuturor – SĂNĂTATEA. Cineva spunea: „să nu-ți fie frică să faci un pas mai mare, nu ai cum să treci peste o prăpastie din două sărituri”, ei bine Târgul Cozonacilor reprezintă acel avânt, acel elan atât de necesar mie pentru a face acel mare pas ca să pot depăși acea prăpastie care poartă denumirea de Ataxia Friedreich.

Domnul președinte al PD, Marian Lupu, prezent la acest eveniment, a reamintit pilonii ce stau la baza constituirii omului și mai cu seamă a membrilor familiei PDM.

„Solidaritate, unitate și omenie, acestea sunt elementele ce ne fac oameni” – spunea domnul președinte. Eu aș mai adăuga că anume acestea sunt cheia succesului, frumuseții și sublimului omenilor.

Alături de oamenii prezenți m-am simțit ca într-o mare familie, iar avalanșa de atenție direcționată către mine m-a făcut să mă simt specială și apreciată.

Mulțumesc celor ce au dat rezonanță problemei mele, celor care au făcut auzit strigătul meu după ajutor…mulțumesc tuturor ce au organizat acest târg, tuturor ce au răspuns afirmativ cauzei mele! Poate că pentru cineva „mulțumesc” e doar un cuvânt, însă pentru mine are un sens foarte complex și plin de gratitudine.

Cu banii primiți de la oamenii cu suflet mare am șansa de a mă reîntoarce la acea clinică din Belgia pentru a beneficia de acel tratament, experimental, dar care este atât de promițător și de care mi-am legat speranțele.

Mulțumesc că ați apărut în viața mea și mulțumesc celor ce necătând la împrejurări aleg să-mi fie alături. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a creat condiții să vă cunosc, îi mulțumesc că sunteți.

11151024_828301387291421_2183934662450296699_n11351396_828301120624781_7930060821060926808_n11162213_10152922028596089_2031421681845229612_n11096713_10152921960741089_6009457835842702120_n10552484_10152921962221089_1507267666169284062_n11143718_828418990612994_1143567296516414918_n11295852_828418843946342_8539669907461660003_n11265251_10152921965166089_2190013594223413560_n11261739_10152921957731089_7413017939564463261_n11180638_10152921991521089_1450015086544996724_n11216250_10152921954696089_840001385273607454_n1908188_10152921991966089_5805974621447007565_n20150521_20442720150521_19384711295852_828418843946342_8539669907461660003_n11229906_828557357265824_4721944094064165396_n11139440_10152921985596089_5195660915717386718_n11013352_828419190612974_2476683270662785312_n20150521_19035110501748_828557057265854_4720197765776643455_n11009119_828557233932503_6934797281967210654_n11224728_828419363946290_4543672487540924755_n20150521_20451611350415_828420547279505_4860215053695407834_n11229906_828557357265824_4721944094064165396_n

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *